miercuri, 10 februarie 2010

AV-TARi !

În sfârşit am văzut şi eu deja celebrul Avatar. L-aş fi văzut mai repede dacă nu aveam problema cu ghipsul, aşa că a trebuit să aştept până luni să-l văd. Şi pe măsură ce trecea timpul, tot mai multă lume îl vedea, tot mai multă lume îl lăuda, şi astfel aşteptările mele de la film au atins cote alarmante. Presimţeam că voi fi puţin dezamăgit, dar am încercat totuşi să urmăresc filmul şi să-l analizez cât mai obiectiv, pentru că multă lume mi-a cerut părerea sinceră despre el şi nu vreau să dezamăgesc. Înainte de a începe să scriu, vreau să vă aduc aminte că este o părere pur personală, fără să încerc să spun că este ceea ce trebuie să credeţi voi despre film. Pentru că fiecare a văzut filmul acesta cu alţi ochi (şi nu mă refer la albastru - roşu).
Bun, să vedem de ce Avatar, spun unii, este cel mai bun film din toate timpurile. Pentru că au fost mulţi care au spus acest lucru. Efectele video sunt foarte frumoase şi foarte bine făcute. Trebuie să recunosc că au fost cele mai frumoase efecte care le-am văzut într-un film în ultimii ani. Dar, unde-i acea tehnologie magistrală de care vorbea toată lumea? Acea tehnologie aşteptată de James Cameroon timp de 15 a lăsat de dorit. A fost un film 3D, cu efecte 3D, dar nu a fost cu nimic mai special efectul 3D faţă de orice alt film. Efectele dinamice 3D, care să te facă să te simţi ca şi cum ai fi în film, mi s-a părut că au lipsit în totalitate.Pentru cei care nu au mai văzut filme 3D până la Avatar, înţeleg entuziasmul şi "nebunia după 3D" cauzată de film, însă pentru ceilalţi, nu a fost ceva care să-ţi taie respiraţia. Una peste alta, la capitolul "Audio-Video" filmul stă bine. Aş fi nebun să spun că nu arată bine. Însă cred că se putea mai bine.
Dar, un film, nu stă doar în AV. Unii spun că acest film este apreciat la adevărata lui valoare doar în 3D. Păi, cum poţi spune despre un film că este cel mai bun din toate timpurile doar 3D? 2D ce se întâmplă cu el? Părerea mea este că un film bun trebuie să fie la fel de bine apreciat şi 3D, şi 2D, poate chiar şi color, şi alb negru. Pentru că la un film trebuie apreciate şi analizate, pe lângă imagine, şi scenariul, personajele, interpretarea actorilor, intrigiile, regia...
Scenariul a fost cel care m-a dezamăgit cel mai mult. S-a lucrat atât de mult pentru un asemenea scenariu? Se vorbeşte de 15 ani. 15 ani pentru o poveste în care americanii atacă o regiune pentru a-i fura resursele naturale? Nu am văzut asta deja la televizor, în cadrul războiului din Irak? A fost destul de recent, sigur toată lumea ştie despre ce vorbesc. Şi povestea, e atât de asemănătoare în esenţă cu "The Last Samurai" încât m-aşteptam să sară Tom Cruise din tufiş să se bată cu soldăţeii. Pentru cei care nu au vazut  filimul, o să fac un mic rezumat:
*******(Spoiler "The Last Samurai" - săriţi partea aceasta dacă nu doriţi să aflaţi subiectul filmului*******
Tom Cruise este un soldăţel în armata americană, care atacă Japonia. Se bate cu un samurai, îl omoară, este luat apoi prizonier şi ajunge la curtea împăratului. Acolo, după ceva schimb de experienţă\informaţii, adoptă cultura samurailor şi se îndragosteşte, evident, şi de o tipă de pe acolo. În finalul filmului, luptă alături de liderul noului clan din care face parte împotriva foştilor "fraţi". Liderul moare (culmea, în ambele e împuşcat), eroul principal supravieţuieşte. Sună cunoscut?
*********************************************************************************
Şi înainte să-mi aud critici despre această comparaţie: dacă nu înţelegeţi termenul "în esenţă", nu are rost să postaţi comentarii pentru că nu o să le accept. O să accept orice critică şi orice argument bun şi o să-l apreciez. Însă fără impresii şi figuri.
Trecând mai departe, la personaje şi actori, nu prea am ce să comentez. Actorii au foarte puţin screen-time. Restul, e CGI (Computer-generated imagery). Motiv pentru care niciunul dintre actori nu a fost nominalizat la Oscar. La niciuna din categoriile destinate actorilor (rol principal masculin/feminin, rol secundar masculin/feminin). Filmul nu a fost nominalizat nici la categoria destinată scenariilor. Se presupune că cei care fac nominalizăriile, se pricep cât de cât la cinematografie, nu? A fost nominalizat la categoriile destinate audio, video, precum şi la regie şi la cel mai bun film al anului. Probabil că va câştiga la cele mai multe categorii, şi le merită pe majoritatea. Nu-mi pot da cu părerea despre celelalte filme pentru că nu le-am văzut. Dar poate voi reveni cu un post după ce se anunţă câştigătorii şi după ce vizionez celelalte filme nominalizate (mă refer doar la categoria "cel mai bun film").
La regie, jos pălăria. James Cameroon a făcut o treabă excelentă. Nu am decât cuvinte de laudă pentru regia filmului bazat pe un scenariu mediocru. A făcut minuni.
Şi totuşi, de ce este Avatar cel mai profitabil film? Marketingul. Cei care au promovat filmul, probabil că pot vinde nisip arabilor şi gheaţă eschimoşilor. Au ştiut cum să vândă excelent un produs şi rezultatele s-au vazut, filmul stabilind recorduri care vor fi foarte greu de depăşit. Dar aşa s-a spus şi despre Titanic şi uite că s-a putut.
Concluzia : "Avatar" este un film bun, cu siguranţă printre cele mai bune filme din ultimii ani. Şi pot doar aprecia faptul că, datorită lui, cinematografia 3D va cunoaşte o dezvoltare importantă în viitorul apropiat. Însă părerea mea este că îşi merită locul în afara topului 20 ca şi rating pe IMDB (nu puteţi să criticaţi un site care are milioane de vizitatori zilnic, şi nu puteţi critica părerea utilziatorilor, majoritatea americani, despre un film de-al lor). "Avatar" nu va ajunge niciodată la nivelul unor filme ca "Godfather" sau "Schindler's List", "The Usual Suspects", "Citizen Kane" sau recentul "The Dark Knight", "Forest Gump" sau "Casablanca", dar va fi acolo sus în istoria cinematografiei, unde îşi merită locul ocupat în momentul de faţă.

2 comentarii:

  1. Eu n-o să te contrazic... Din contră... E doar un film cu poveste care o "ghiceşti" în primele minute. Diferenţa e că sunt oameni albaştri.
    Eu o să întreb sec... dacă e cel mai bun la 3D şi AV de ce nu l-au făcut animaţie? Avem pe puţin 50 GB pt comparaţie (prietenii ştiu de ce). Nu ştiu când am văzut ultima dată un film ca lumea... poate SAW? Nu neapărat că e bun, dar a fost ceva diferit.
    Eu rămân la Tom & Jerry. Pe vremea aia nu aveau calculatoare şi rahaturi de genu'. Oamenii ăia desenau fiecare frame de mână. Poate o să atragă commenturi acide... dar îmi asum riscul.

    Thebuia să se întâmple o evoluţie... prima dată filmul a fost mut. Trebuia să profite şi industria filmului de pe urma gigaherţilor.

    Cred că cu ce cunoştiinţe ai putea să faci şi tu un film... sau măcar un slideshow.

    PS Fă ceva cu textbox-u ăsta că nu poţi edita nicicum. Mă simt ca în era păcănitului la maşina de scris.

    RăspundețiȘtergere
  2. http://videonews.ro/action/viewvideo/35385/Sex-pandorian-Parodie-realizata-dupa-filmul-Avatar/?action=view&vpkey=

    - scenele de sex ce au taiate din film

    RăspundețiȘtergere